Faceți cunoștință cu membrii SenioriNET

Federaţia Caritas – Timişoara și-a început activitatea în anul 1993 și de atunci își desfășoară activitatea de zi cu zi sub sloganul „Suntem aici pentru toți oamenii!”

Îmbunătățesc calitatea vieții atât prin servicii de urgență, cât și prin servicii de lungă durată. Pe parcursul celor 26 de ani de activitate, am deservit un număr aproximativ de 30.000 de persoane aflate în nevoi.

Valorile în care cred: compasiune, speranță, drepturi egale, dreptate, solidaritate, parteneriat, responsabiliatte.

Persoanele vârstnice reprezintă unul dintre grupurile țintă principale cărora se adresează, prin intermediul a trei tipuri de servicii specifice: îngrijire la domiciliu, îngrijire socio-medicală și cantinele sociale.

Intervenția în domeniul îngrijirii la domiciliu se desfășoară în 6 centre din județul Timiș (Timișoara, Buziaș) și Caraș-Severin (Anina, Caraș-Severin, Oțelu Roșu și Reșița). Serviciile se adresează persoanelor cu afecțiuni cronice, care prezintă un anumit nivel de dependenţă şi o capacitate limitată de deplasare.

Au investit în dezvoltarea a două centre de îngrijire socio-medicală: Casa Sf. Francisc și Casa Sf. Ioan din Bacova, județul Timiș.

Prin intermediul celor trei cantine sociale din Timișoara, Nădrag și Peciu Nou pregătesc anual 91.000 de porții de mâncare pentru persoanele vârstnice.

Povestește mai departe