Opinia expertului – extras din interviuri cu specialiști din domeniul serviciilor pentru vârstnici (Nicoleta Palcu – Director Direcția pentru persoane vârstnice la Asociația Caritas Blaj)

Oricine a avut o bunică, un bunic de îngrijit poate să confirme că este o nevoie… Să fim deschiși la modele noi de îngrijire, la strategii noi de a face față financiar acestor schimbări.

I: Cum ați evalua serviciile pentru vârstnicii din România?

R: Subdimensionate și subfinanțate pe partea de sector neguvernamental. Nu știu cât de profesionalizate. N-am avut experiențe legate de beneficiari care să fi fost inclusi în servicii ale statului. Puțin neînchegate –  încă mentalitea de servicii socio-medicale merge pe 2 direcții total diferite. Pentru noi cei care lucram în îngrijiri la domiciliu asta e cel mai mare of –  munca dublă, în menținerea relațiilor cu autoritățile și multe hârtii. Lumea ONG a fost lovită puternic de pandemie, tăieri bugetare… Nu suntem unde ar trebui să fim.

Partea de paleație e foarte puțin dezvoltată. Avem o mare lipsă de locuri în centrele rezidențiale, nu există o diferențiere foarte clară pe tipologie de boală: găsești pacienți cu probleme psihiatrice, nu există centre pentru vârstnici cu deficiență psihiatrică neurologică (demență).

Nu există sat în care să nu fie vârstnici care au nevoie de suport la domiciliu. Prin istoricul familial, oamenii sunt reticenți să primeasca pe cineva în casă (mai ales cei care au apartinatori). Ar apela la asta, în ultimele faze de funcționare ale beneficiarului. Fazele incipiente în care problemele seniorilor singuri sunt lipsa de socializare, interacțiunea, reintegrarea în comunitate, ieșirea din casa – sunt văzute ca servicii pe care le-ar putea face oricine. Sunt bagatelizate.

Ce înseamnă îmbătrânire demnă, servicii de suport pentru vârstnici, în adevăratul sens al cuvantului? Nu numai cel care e la  pat are nevoie de îngrijiri la domiciliu, s-ar putea să fie utile și unei persoane de 65 de ani cu anumite patologii și izolată în casă.

Partea de finanțare – având în vedere experiența de peste 15 ani este prima problemă pentru ONG, nu există un sistem unitar și o obligativitate a autorităților publice să aloce o cotă parte din bugetul anual pentru servicii sociale și să fie defalcat pe nevoia reală din comunitatea respectivă. Eu nu vreau sa intru în concurență nici cu copiii cu dizabilități, nici cu familiile fără venit, nici cu persoanele de etnie roma. Singurul program de fiananțare constant este subveționarea în baza legii 34. Costurile alea subvenționate nu cred că s-au schimbat în ultimii 10 ani. Sunt total în dezacord cu ce înseamnă acordare de servicii, 200 de lei nu acoperă nici 2 ore de îngrijire.

Servicii sociale și medicale – separarea, pe componenta medicală nu există niciun program din Legea 34, singura variantă este contractarea de servicii prin casele de asigurări de sănătate – de 3 ani nu am mai contractat pentru că bugetul se împarte după nr. de angajați și nr. de medici specialiști pe care îi ai în cadrul serviciului. Devenim niste racolatori de beneficiari, mă bat cu ceilalți 2 furnizori de servicii, să iau beneficiarul de la poarta spitalului și să-l duc la mine la serviciu. Casa asigură finanțare pentru 3 luni dintr-un an. În perioada asta accesul la serviciile medicale a fost aproape inexistent.

Nu am fost un grup foarte vizibil, cu intervenții punctuale, făra a fi partener real de discutii. Intervenții au fost făcute, SenioriNET a funcționat de ceva timp, însă preluat din aceste propuneri procentul a fost foarte mic. E o mare generală de incertitudine în relația cu autoritățile.

Lipsa personalului de specialitate în zonele rurale unde se furnizează servicii, migrarea personalului din sectorul privat/ONG în sectorul public (asistenții medicali în spitale, asistenții sociali în DGASPC, primării) sau îngrijitorii în străinăntate.

Dacă stăm să discutăm de dezvoltare, strategii, cum ar trebui să fie serviciile și la ce visăm, putem să discutam mult și bine, dar astea sunt cele mai mari probleme.

I: Credeți că este nevoie  de o rețea care să deserveasca ONG-urile care lucrează cu vârsnicii, respectiv vârstnicii din România? Care credeți că sunt nevoile cele mai importante ale ONG-urilor din domeniu care ar putea fi adresate prin SenioriNET?

R: Dacă ea va lua o formă legală, membrii săi vor fi cointeresați de planurile și obiectivele și rezultatele federației. Din experiența avută inițial, am rămas cu o impresie pozitivă, cu informații primite care ne-au ajutat cred că pe toți și cu intervenții făcute pe diferite subiecte în domeniul social.

Dacă reușim să devenim o federație, dacă dăm dovadă de perseverență și seriozitate în ceea ce înseamnă activitatea de lobby și advocacy în special pe componenta legislativă, și, ulterior pe componenta de aplicare a legii la nivel local cât mai unitar, cred că vom avea mult de câștigat.

Îmi doresc să fie un loc în care furnizorii – îl văd ca un mare grup de suport într-un fel, odată pentru că aproape toți am fost într-un proces de decimare și de rezistență pe poziții, mulți dintre furnizori și-au închis porțile și cred că e momentul să ne repliem, să ne repoziționăm, să ne aliem și să spunem lucrurilor pe nume.

Dacă o să începem să avem intervenții pe ce înseamnă acțiuni care ating domeniul serviciilor sociale nu avem cum să nu avem un câștig pe termen lung cu toții.

I: Către ce arii ar trebui să se concentreze SenioriNET în perioada 2022-2026, din perspectiva reprezentării ONG-urilor care lucrează cu vârstnicii? Ce ar fi prioritar, din perspectiva dvs.?

R: Evaluarea nevoilor în primul rand – în foarte, nu în foarte, cred  că undeva la 90% din localități nu avem o evaluare a nevoilor. Constatăm ca organizație că vin 20 de persoane și solicită diferite tipuri de servicii, dar de cele mai multe ori, primăria nu știe. Până când legea asistenței sociale nu se va aplica așa cum trebuie, astfel încât APL să identifice și gestioneze nevoile, nu vom putea justifica o alocare de fonduri pentru furnizare de servicii în mod real.

Cred că pe zona Moldovei, au făcut studii ONG cu APL, dar putem porni de la nevoile furnizorilor. După care, categoric, monitorizare și intervenție pe componenta legislativă, atât pe componenta socială, cât și medicală.

Pentru a deveni vizibili, credibilli trebuie să ne aliem cu structuri și retele care și-au dovedit, într-un fel sau altul, credibilitatea și seriozitatea în zona serviciilor sociale.

Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine – mai multe voci, mai mult impact.

I: Din experiența dvs. cu privire la coaliții și rețele relevante, ce elemente asigură succesul / insuccesul acestora? 

R: Insucces – din proprie experiență, chiar făcând parte dintr-o federație sau comunitate sau rețea, interesul fluctuează, când e un subiect care te arde te implici și îți dai interesul, când e ceva ce nu chiar te interesează o lași mai moale.

Importantă e comunicarea permanentă. De la cele mai mici acțiuni până la cele mai mari obiective. Lumea vrea foarte multă transparență în ziua de azi. O bună comunicare și o bună planficare a activităților cred că ar duce la o mai mare implicare a membrilor la nivelul unei federații.

Membrii trebuie responsabilizați. Trebuie să știe că au aderat la o rețea la care trebuie să contribuie. Responsabilizarea prin alocare de diferite sarcini ar contribui la un mai mare succes.

I: Ce v-ar placea să găsiți în această rețea, din perspectiva organizației pe care o reprezentați?

R: Poate că și o parte de formare a personalului / persoanelor care fac parte din organizațiile membre pe diferite domenii. Mie îmi vine foarte greu să le vorbesc subalternilor mei cum să faca lobby și advocacy la primarul x să le dea finanțare. Formare în domenii care nu le sunt neapărat cunoscute.

Suport informațional – formare, profesionalizare a membrilor rețelei i-ar cointeresa în a se implica permanent și cât mai mult în bunul mers al structurii mari.

Să găsesc sprijin pe componenta juridică. Cred că nu foarte mulți își permit să aiba consilier juridic sau un om care să le răspundă punctual la întrebări. Un sprijin pe componenta asta de juridic, legalitate, legislație ar fi foarte util.

Mi-ar plăcea să fie un loc în care să ne putem sfătui, să ne putem plânge unul altuia, o parte de găsire de soluții pentru diverse probleme cu care se confruntă unul sau altul dintre noi.

Să găsesc reprezentativitate – să știu că dacă am o problemă într-un minister am o persoană resursă acolo unde pot pune o întrebare, pot găsi un răspuns, pot stabili o întâlnire și să am un partener de discuție la nivelul autorităților centrale.

Poate că n-ar fi rău – schimb de experiență, productiv și interesant pentru angajații noștri. Constat de la o vreme că lumea începe să se blazeze. Schimburi de experiență ale specialiștilor care lucrează în mod direct cu beneficiarii – în teren, cu munca de zi cu zi.

Sprijin în abordarea autorităților – sunt furnizori mai mari sau mai mici care nu au acele intrări undeva. O întâlnire cu președintele consiliului județean, de ex.

I: Dacă ar fi să vă implicați personal, ce v-ar motiva să vă implicați în activitățile rețelei? Ce ați face?

R: Bunul mers al serviciilor mele. E partener în proiect organizația. M-ar ajuta faptul că aș avea acces la niște persoane cu resurse informaționale superioare mie. Mi-aș lărgi aria de cunoștințe legate de furnizorii din domeniu, serviciile oferite, modul în care unii și altii reușesc să supraviețuiască. Mi-a prins foarte bine perioada din SenioriNET în care ne întâlneam, făceam campanii comune, încercăm să intervenim pe diverse subiecte. Am învățat lucruri noi. Să îmi depășesc niste praguri presetate, să ies din zona de confort și să fiu mai activă și mai prezentă pe domeniul de asigurare a sustenabilității serviciiilor, de analiză și intervenție pe parte de legislație și totodată pe partea de contractare de servicii.

Oricine a avut o bunică, un bunic de îngrijit poate să confirme că este o nevoie… Să fim deschiși la modele noi de îngrijire, la strategii noi de a face față financiar acestor schimbări.