Skip to content
header-pages

Cantina socială

Cadrul legal:

  • Legea 208/1997 privind cantinele de ajutor social;
  • Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice;
  • Ordinul MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale, anexa 9.

Cine poate beneficia?

  • copiii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreținere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;
  • tinerii care urmează cursuri de zi la instituțiile de învățământ ce funcționează în condițiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, care se află în situația prevăzută la lit. a);
  • persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare bănești acordate în condițiile legii și al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;
  • pensionarii;
  • persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre următoarele situații: sunt izolate social, nu au susținători legali, sunt lipsite de venituri;
  • invalizii și bolnavii cronici;
  • orice persoană care, temporar, nu realizează venituri;
  • Persoanele îndreptăţite să beneficieze de serviciile cantinei de ajutor social, care realizează venituri ce se situează peste nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, cu plata unei contribuţii de 30% din venitul pe persoană, fără a se depăşi costul meselor servite, calculat pe aceeaşi perioadă.

Servicii:

  • Cantina Socială acordă servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situații economico-sociale sau medicale deosebite.
  • Pregătirea şi servirea a două mese, zilnic, de persoană, prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale.
  • Transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu.

Cum se poate beneficia de cantină?

  • Gratuit – pentru persoanele care nu au venituri sau ale căror venituri sunt sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social.
  • Persoanele îndreptăţite să beneficieze de serviciile cantinei de ajutor social şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea venitului minim garantat, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, cu plata unei contribuţii de 30% din venitul pe persoană, fără a se depăşi costul meselor servite, calculat pe aceeaşi perioadă.
  • Serviciile cantinei de ajutor social, se acordă pe baza unei anchete sociale.

Actele necesare:

Pentru pensionari

  1. cerere tip – se poate completa la cantină;
  2. fotocopie CI;
  3. fotocopie talon pensie;
  4. declarație pe propria răspundere – se poate completa la cantină.

Pentru persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susținatori legali, sunt lipsite de venituri.

  1. cerere tip – se poate completa la cantină;
  2. fotocopie CI;
  3. certificat venit impozabil eliberat de  Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF);
  4. declarație pe propria răspundere – se poate completa la cantină.

Pentru invalizii şi bolnavii cronici

  1. cerere tip – se poate completa la cantină;
  2. fotocopie CI;
  3. fotocopie talon pensie/adeverință salariat/certificat venit impozabil eliberat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF);
  4. declarație pe propria răspundere – se poate completa la cantină;
  5. fotocopie decizie incapacitate de muncă/scrisoare medicală care atestă diagnosticul de boală cronică.

Avantajele serviciilor de tip cantină

Acest tip de serviciu contribuie la menținerea unor condiții minime de trai pentru persoanele vârstnice.

Pentru a vedea lista furnizorilor de servicii de tip cantină, accesați acest link.